Foileton juniori – Partea III

Socializarea

Le-am făcut, încă de la inceput, grup de facebook fiecărei școli, în care i-am introdus pe toți din școala respectivă, și pe masură ce au apărut jucători noi, i-am adăugat în grup.

Odată cu primele concursuri, care au avut și rol stimulativ (unii dintre ei nu câștigaseră niciodată nimic până atunci), a intervenit și interacțiunea între copii de la diferite școli. Au început să se cunoască între ei, unii și-au întâlnit prieteni mai vechi, alții au început să își facă prieteni noi.

Știm foarte bine că bridge-ul, după ce că e un joc fascinant, este și un extraordinar mijloc de socializare.

Când unii ar fi putut să înceapă să se plictisească, a aparut un stimulent nou: comunicarea.

În acest moment a apărut invitația colegilor bulgari de a participa la una din taberele de juniori organizate de catre ei.

Pentru că aveau să participe la câteva concursuri în tabăra respectivă, a trebuit să demarăm foarte repede partea de licitație, pe care am lasat-o să fie cât mai intuitivă: naturală, bineînțeles, fiecare licitând culoarea dominantă.

Marius Orosan

Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.